Orbit De Luminile Petrecerii
- Cosmin Neagu
- Jan 14, 2022
- 4 min read
Luminile Petrecerii este primul meu album de studio lansat. Are 7 piese pline de energie, de pasiune și de personalitate. A fost ca un fel de săgeată în întuneric, dar răspunsul la aceasta a fost surprinzător.
Octombrie 2021. Era practic ultima zi de vreme caldă din acel an. Eram efectiv singur. Toți oamenii care mi-au fost aproape au dispărut o dată cu liceul. Nici nu am reușit să îmi cunosc colegii de facultate, ce să mai zic de legatul de prietenii.
Aveam nevoie de niște poze în plus pentru ceva ce aveam să construiesc din piese lansate și compoziții nelansate, la care lucrasem de ceva timp. Eram mulțumit și nemulțumit de mixuri, de voce, și în general de tot ce făceam. Credeam că e ceva aiurea în piesele mele.
Mi-am luat camera și am luat-o și pe mama să îmi facă poze. Era singura persoană decisă să mă ajute cu asta. Am mers în Orășelul Copiilor și am făcut poze. Am găsit și ceva ce nu credeam că există, un "Fort al Indienilor" care arăta nepopulat de foarte mult timp. Era peisajul perfect. Un pasionat de cultura americană găsește așa ceva la el acasă. Era cam șifonat, dar cu atât mai bine. Am deschis aparatul și am încercat să fiu solemn, vesel și serios.
Nu știam ce avea să iasă la final. Nici nu reușisem să le văd pe toate, pentru că bateria din cameră s-a dat bătută. Bine că am reușit să fac și câteva fotografii la roata panoramică, fiindcă așa voiam să fie coperta. Voiam să fiu în mijlocul acțiunii, acolo unde toate visele mele se ascundeau. Am reușit, dar după ceva muncă în plus.
Următoarea jumătate de lună a fost incredibil de obositoare - mixat, remixat, reînregistrat, ascultat, potrivit, editat, masterizat, și normal că și înregistrat. Mai aveam o piesă de făcut - cea care dădea numele albumului. Făcusem un demo, dar nu era destul de bun pentru a fi editat într-o piesă finită. Am încercat să o schimb, să o fac acustică, dar ca toate celelalte, piesa s-a scris singură, atunci când a fost timpul potrivit. Pentru "Praful De Pe Asfalt", timpul a fost de aproape 2 ani. Nu știam când vine. Totuși, "Luminile Petrecerii" nu a avut nevoie de schimbări extrem de drastice.
Aveam piese cu orchestră și piese electrice. În mare parte, cele cu orchestră au fost înregistrate pentru "Casa De La Capătul Străzii", dar au avut parte de un tratament special. Deși aceleași piese nu mi se mai par atât de bune ca și variantă acustică, au un anumit șarm și funcționează foarte bine cu celelalte piese de pe album.
A venit și timpul să le lansez. Fanbase-ul meu s-a mărit simțitor și oamenii au prins drag în sfârșit de compozițiile mele. Toată lumea a auzit pentru prina oară înregistrările reci și cețoase de pe "Casa", cum ar fi "Uită Ce Am Zis Ieri" sau "Pe Banca Asta". Le repetam apropiaților că pot face mai mult cu mai multe resurse, dar atât aveam atunci. Nu prea m-au crezut. Sunt mândru că am putut să pun poveștile potrivite pe instrumentele potrivite pe acest album. Simt că mi-am făcut treaba, în final.
Ziua a venit și albumul a apărut. Victorie. Nimeni nu se uita la el. Aveam remușcări și mi se părea că ignoranța oamenilor e un plus. Mă bucuram, fiindcă eram nesigur pe munca mea. Sute de ore de muncă erau aruncate sub preș, iar acest lucru durea. Oamenii au început să asculte și să încerce marea cu degetul.
Publicul din România are o boală gravă - televizorul le creează idoli falși, iar ei îi iau de buni. Creațiile altora nu sunt la fel de valide în ochii lor, deși au avut un tratament cel puțin la fel de complicat. Oamenii de aici sunt orbi, de asta încă mai există sindromul Van Gogh printre artiștii români. Devin cunoscuți de public după ce se pierd.
Totuși, m-am simțit foarte bine atunci când mai auzeam un vecin sau o rudă lăudându-mă, chiar erau mirați că puteam face așa ceva acasă. Sunt dovada vie că determinarea face minuni. Multă lume m-a felicitat și pentru prima oară am simțit că am realizat ceva ce va rezista peste ani. Știam că laudele erau muncite cu nervi, lacrimi, nopți pierdute (...) și multă transpirație și durere de degete. Nu am vândut nici un CD, nici o casetă (deși sunt disponibile), dar știam că oamenii erau fericiți când mă ascultau. M-am simțit împins de la spate de sutele de persoane care au ascultat albumul și miile de vizionări construite pe munca mea din timpul liber. Pe mine nu mă interesa mai mult - au fost mai multe persoane care au simțit ceva când m-au ascultat, mult mai multe decât la primele lansări. Clar e un singur lucru - nu o să-i las să aștepte așa mult pentru continuarea poveștii.
Dacă ai fost unul dintre cei care m-a împins de la spate, mulțumesc mult. Nu știu cum o să fie viitorul, dar m-ai ajutat în drum spre el.
Comments